Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie

Cererile se pot depune începând cu data de 14 octombrie 2024.

AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI (sezonul rece)

Cui se adreseaza?

  • familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietățI sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE (lunar, tot anul)

Cui se adresează?

  • familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei /persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure.
  • tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței.
  • Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

CARE SUNT TIPURILE DE ENERGIE PENTRU CARE SE ACORDĂ MĂSURILE DE SPRIJIN?

  • termică în sistem centralizat
  • electrică
  • gaze naturale
  • combustibili solizi și/sau petrolieri

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ACORDARE PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE?

  • numai pentru un singur sistem de încălzire
  • numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
  • numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
  • numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
  • numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)

ACTE NECESARE INTOCMIRII DOSARULUI PENTRU ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU INCALZIREA LOCUINTEI:

  • cerere şi declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei – formulare tip
  • copie după actele de identitate pentru toţi membrii familiei care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă la adresa la care se solicită ajutorul, sau locuiesc şi se gospodăresc împreună, sunt înscrise în carte de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei
  • certificate de naştere pentru copiii minori sub 14 ani;
  • adeverinţă de la asociaţia de proprietari/locatari pentru persoanele care nu au domiciliul sau resedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul, din care să rezulte că sunt înscrise în carte de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
  • acte din care să rezulte calitatea titularului cererii faţa de locuinţa pentru care solicită ajutorul:

– proprietar: copie contract de vânzare – cumpărare, extras de carte funciară;

– chiriaș: contract de închiriere valabil la data depunerii;

– împuternicit: împuternicire din partea proprietarului locuinţei sau a titularului contractului de închiriere;

  • acte doveditoare privind veniturile nete lunare realizate de către membrii familiei în luna anterioară depunerii cererii :

– adeverinţă de salariu cu venitul net, inclusiv valoarea bonurilor de masă;

– cupoane de pensii (din luna august);

– cupoane indemnizaţiipentru creşterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;

– cupoane indemnizaţii lunare pentru persoanele cu handicap, inclusiv bugetul complementar;

– cupoane alocaţii de stat pentru copii;

– alocaţii pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi spre creştere şi educare;

– acte doveditoare ale veniturilor provenite din închirieri, dobânzi, dividende, părţi sociale, renta/subvenţie agricolă, etc.;

– declaraţie privind alte venituri realizate;

  • pentru ajutorul de încălzire a locuinţei cu gaze naturale – factură de plată

Certificat fiscal Taxe si Impozite.

LISTA BUNURILOR CE CONDUC LA EXCLUDEREA ACORDĂRII AJUTORULUI SOCIAL ŞI A AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI

Bunuri imobile

  • Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
  • Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală

Bunuri mobile (Aflate în stare de funcţionare)

  • Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
  • Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
  • Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
  • Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
  • Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
  • Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric

Depozite bancare

  • Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei

Terenuri /animale şi/sau păsări

  • Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

Orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia se comunică, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea unei noi cereri și declarații pe propria răspundere.

Aveți nevoie de ajutor? Contactați-ne!