Casa tradițiilor
Casa a fost construită în anii 1920. În anul 2008 a intrat in posesia Primăriei din Ciumani, în 2019 a avut loc inaugurarea casei.
Restaurarea casei a fost realizată de locutorii din ciumani.
Un eveniment foarte frumos- în mod tradițional înainte de o nuntă, zestrea fetei – cu mobila, hainele și tot ce a avut fata a fost luată cu căruțe însoțite de muzică și voie bună, cozonac și țuică.
Noi am retrăit aceeastă tradiție la care a participat sute de oameni, cu ocazia zilelor comunei Ciumani. A fost ceva remarcabil.
Biserica catolică Sfântul Petru și Pavel
Biserica este Membrul al Protopopiatului Romano-Catolic Gheorgheni care aparține Arhisepiscopiei Romano Catolice Alba Iulia. Biserica a fost sfințită în anul 1878 de episcopul transilvănean Fogarassy Mihaly în cinstea sfinților Petru și Paul. Biserica a fost construită în stil neoclasic. Odinioară ceasul de pe trurn a fost foarte renumit deoarcece a fost facut de Borsos Ambrus, un om local foarte îndemânatic, în așa fel încât arătat anul, luna și ziua în aceași timp.
Clopotul din 1926
Monumentul eroilor
A fost ridicat în amintirea eroilor din Ciumani pierite în primul război mondial. După 1945 au fost scrise și numele eroilor căzuți în al doilea război mondial, ca și numele celor 213 oameni care au fost soldați în timpul luptei pentru libertate.
Sabia lui Sf. Ștefan
Monumentul făcut de sculptorul Santa Csaba fost inaugurat în 2000 în cadrul serbării mileniului nou. Este copia mai mare a sabiei Sfântului Ștefan în Praga. Gorganul, în care a fost împinsă sabia, a fost făcut din pământ adus din diferite regiuni ale Bazinului Carpatic.
Statuia lui Kossuth Lajos
Creația lui Kollo Miklos, statuia lui Kossuth Lajos a fost dezvelită în octombrie 2001. Statuia care inițial a fost făcută la sfârșitul secolului XIX-lea și a fost ridicată în Târgu-Mureș a fost dărâmată. Această statuie a fost remodelată de sculptorul Santa Csaba la inițiativa Fundției Borsos Miklos.
Casa Memorială Borsos Miklós
Statuile lui Köllő Miklós și Borsos Miklós
Au fost inaugurate în 2001.
Statuia Primavera (Flora)
Creația lui Borsos Miklos (cunoscută și sub numele de Primavera) a fost prima statuie ridicată în Ciumani în 1995 mulțumită fundației.
Sala memorială Köllő Miklós
Se găsește în școala generală numită după el.
Urme ale picioarelor lui Isus
În perimetrul localității Ciumani, sub vârful Amza, se găsește o formațiune pietroasă ciudată. Credința populară o consideră ca fiind o urmă a piciorului însuși a Mântuitorului Isus, care a venit călărind pe spatele unui măgar și ținea în mână și un băț. Astfel nu s-a conservat numai urma lui Isus, cât și cele lăsate de către măgar, dar și urma vârfului bățului pe care Mântuitorul s-a sprijinit.
Capela din Săsești
A fost sfințită în 1995, hramul capelei se sărbătorește în ziua de Buna Vestire (25 martie).
Porțile secuiești
Poarta secuiască tradițională este considerată actul fundamental de identitate al secuilor, gravat în lemn. Poarta secuiască sculptată este întruparea materială a unei anumite mentalități populare, reprezentând convingerea că comunitatea secuilor, în existența sa continuă, este dedicată păstrării acestor multe secole vechi de tradiții valoroase.
Baia de apă minerală, șura de evenimente și saună
A fost construită în 2008 prin clacă în care au participat: Administrația Locală Ciumani, Asociația Ținutului Secuiesc Verde și tinerii locali. Baia are un diametru de 6 metri iar adâncimea apei minerale este variabilă în genral cu o adâncime de aprox. un metru. Lângă baie a fost construită o filegorie de salcie. În 2010 a avut loc construirea unei șuri pentru petreceri și a unei saune. Șura pentru petreceri găzduiește evenimente culturale, activități de reînviere a unor tradiții populare date uitării cum ar fi șezătoarea, la caier, curățarea penelor. La partea de grajd a șurei, construite în mod tradițional, a fost înființat un muzeu de apă minerală unde sunt expuse obicte care la începutul anilor 1800 au fost utilizate la căratul și la păstrarea apei minerale.
Belvedere
Vârful Amza
Se află la partea sudică a Munțiilor Gurghiului. Munții Gurghiu sunt o grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Saca Mare (1777), aflându-se în mijlocul Rezevației Saca. Al doilea vârf ca înălțime este Vârful Amza (1695 m).